Povestea copilului perfect

A fost odată ca niciodată o fetiţă… perfectă. Era cuminte din cale-afară, nu ieşea niciodată din cuvântul adulţilor din jurul ei, era cea mai bună din clasă, mergea la toate concursurile posibile şi pe deasupra mai făcea şi diverse sporturi, muncind mereu pentru a fi pe primul loc, în orice. Cine nu şi-ar dori un asemenea copil? Să te sune profesorii de la şcoală pentru a-ţi felicita copilul, aproape că îţi vine să spui că nu este adevărat, nu? Şi totuşi este… dar povestea nu se opreşte aici. Sunt multe lucruri pe care nu le ştiţi despre fetiţa perfectă.
Această fetiţă plângea des, poate prea des, pentru că se aştepta ca şi cei din jur să aibă un comportament perfect faţă de ea, astfel relaţiile ei cu ceilalţi stând mereu sub semnul dezamăgirii şi al neîncrederii. Fetiţa perfectă era îngrozită de gândul că va greşi, că într-o zi nu va mai fi perfectă şi în acea zi lumea ei se va nărui. Îi era frică că oamenii nu o vor mai iubi în varianta imperfectă, îi era frică că nu va şti să gestioneze un eşec, o emoţie negativă puternică. Îi era frică să trăiască într-o lume imperfectă. Şi totuşi într-o zi a început să vadă, să vadă că a fi perfectă o făcea orice numai fericită nu şi că diplomele, medaliile, cupele erau toate inutile, căci sufletul ei era trist şi gol. Din acea zi ea s-a decis să rişte tot ce avea, în speranţa că va fi fericită, împăcată şi că oamenii o vor iubi aşa cum este, imperfectă.
Povestea ei continuă şi astăzi, în fiecare dimineaţă se trezeşte şi face tot posibilul să se detaşeze de vechile tipare, să aibă încredere în ea şi în lumea ce o înconjoară, să iubească viaţa şi să îşi dea voie să experimenteze emoţia, pozitivă sau negativă, a fiecărei clipe. Uneori cade, se loveşte, plânge, dar se ridică şi merge mai departe, fiecare căzătură fiind o lecţie ce o învaţă să fie mai puternică şi mai înţeleaptă. Şi nu, nu a trecut în cealaltă extremă, mulţumindu-se cu mediocritatea, din contră, caută în continuare să facă lucrurile cât mai bine. Atunci ce s-a schimbat? Motivaţia. Ea vrea astăzi să facă lucrurile bine nu pentru a fi apreciată, nu pentru că îi este frică de eşec, ci pentru că vrea să ofere lumii tot ce are ea mai bun. Perfecţionismul se naşte din frică, dorinţa de a evolua, a creşte şi a fi mai bun, din iubire.

Aşadar, lasă copilul să greşească, să cadă, să ia note mici. Lasă-l să vadă că poate să se ridice de unul singur atunci când cade, tu, părinte sau profesor iubitor încurajându-l mereu. Lasă-l să vadă că lumea îl iubeşte şi îl acceptă aşa cum este el, chiar dacă greşeşte, chiar dacă are un eşec, mic său mare. Lasă-l să înţeleagă că oamenii îl iubesc pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce face sau pentru ce are. Lasă-l să experimenteze şi bune şi rele. Succesul este al celora care au curajul de a greşi, ştiind că aşa vor învăţa. Ajută-l să devină din ce în ce mai bun la ceva prin iubire faţă de acel domeniu şi prin curiozitate. Ajută-l să-şi dezvolte altruismul şi empatia, scopul orcarei acţiuni fiind dorinţa de a face lumea un loc mai bun pentru el dar şi pentru cei din jur şi nu obţinerea unui premiu, a unei gratificări sau validări externe. Lasă-l să înveţe sensul expresiei EU POT.

Lasă-l să fie fericit!

Leave a Comment: